Am deschis nesigura ploapele grele....nu imi aminteam nimic din seara ce tocmai trecuse.Asta se intampla cand se combina veninul valirilor cu sangele varcolacilor.Noi ne pierdem cunostinta si ei revin la forma mai putin monstruoasa.Simteam mirosul parfumului lui Christal care statea la bancul ei de lucru din capatul camerei pisand intr-un mojar vechi niste ierburi parfumate.Rogue statea in pragul usii de lemn si privea protector dar inca amenintator.Parul rosu era perfect aranjat si stralucitor.Ochii verzi priveau cu compasiune fortata trupul fetitei de ceara ce statea pe patul mic si incomod.Simteam cum arcurile in dorinta de a scapa de povara ce le turtea mizerabil strapungeau pielea taretrecand prin sternuturi si rochia alba de matase in care eram imbrcata.
"Puteai sa mori!Ti-am spus sa stai departe!"A spus sora mea apoi a parasit incaperea cu mainile in san parca legate.Parca ar fi vrut sa ma ajute si nu putea.M-am ridicat pe coate si am incercat sa imi sustin cauza chiar daca ea nu mai era de fata.
"In caz ca nu observi ne-am salvat pe toate 3!Puteam folosi un multumesc!"De cand dragul Chuck nu mai era eu si Rogue pur si simplu nu ne mai puteam intelege.Toata ziua era o noua sansa de a ne contrazice de a ne impunge si certa.Poate asa se comporta surorile adevarate,sau poate ca noi chiar a trebui sa ne vedem fiecare de drumul ei.Eu sunt mai calculata mai sigura.Ma pasioneaza stiinta,certitudinea nu indraznesc sa risc.Am riscat o singura data si uite ce am devenit.
Rogue a trait mereu in lumea asta a povestilor cu magie printese si balauri.Ea nu inceteaza sa viseze sa creada in schimbari in pacea lumii si cu toate astea judeca,taie in carne vie si uraste.Cred ca asta se intampla cand printesa isi pierde regatul si slujitorii.Se adapteaza incepand sa se apere.Devenind oarecum paranoica,protectoare si singuratica.Viata mea inainte de Chuck era frumoasa dar totusi la limita sigurantei,fiecare moment bine calculat viitorul asigurat de tatal meu si planurile lui de a ma marita.Mereu am stiut ce se va intampla cu mine a doua zi...fie ca ma duceam in parc sau ca urma sa imi fac controlul medical lunar.Stiam si ca am sa ii fac un nepot tatalui meu care urma sa ia locul in afaceri.Dar niciodata nu am incercat sa visez inafara acestor limite impuse de societate si de familie.Urmam sa fiu o sotie fidela,un adevarat model de femeie perfecta sau ceea ce se credea ca trebuie sa fie femeia perfecta.Un incubator mobil care e mereu deacord cu deciziile sotului care ii scrie dinainte replicile necesare.Doar o actrita in proria viata in care regizorul este societatea.Urma sa ma sculptez dupa acest principiu insa salvarea mea a venit in acel tren acolo mi-am pemis pentru prima oasa sa gandesc inafara cutiei.Am invatat ca nu traiesc in lumea care o credeam ci inaceea pe care o visam.Poate ca nu am intalnit prea multe zane si nici printi curajosi dar exista si aici cat si in lumea oamenilor raul si binele.Poate ca in ultima verme a excelat in rautati si m-am complacut in depresie dar ce ar fii lumea fara rau.Nu a stii sa mai apreciem lucrurila bune care ne ajuta sa e ridicam atunci cand suntem lipiti de o podea veche si plina de aschii care ne strapunge pielea.
Brusc,mintea mi-a fugin undeva in trecut la baiatul cu chip de barbat.Stephan nu fusese nicicand mai frumos si nu stam de ce ma gandeam acum la el si mai ales in acest fel cand trebuia sa il urasc sincer.
___________________________________________________________________________________
Micuta Amelie se simtea din ce in ce mai bine.Stateam la motel de cateva zile.Doar noi si inca o familie blocati de muntii de zapada care incepusera razboiul alb la cateva ore dupa ce ne adapostiseram aici.Stephan si Amelie se intelegeau uimitor de bine mai bine decat eu si Amelie.Asta pentru ca intr-o seara ma vazuse cun scurgeam viata din doamna Smith.Stersesem aceasta amintire din capul micutei dar sentimentul de spaima ramasese infipt adanc.In timp ce ei se lucau pe canapeaua din plus verde eu stateam la masa facand schite...ramasese singura mea ocupatie pe timpul refugiului nostru aici.Cealalta familie,un barbat la vreo 40 de ani si mai tanara sa sotie de 25 impreuna de cei trei copii ajunsesera aici cu vreo saptamana inaintea noastra si asteptau telegrama de la o ruda in care sa ii anunte drumul corect catre noul oras.Razboiul distrusese multe si autoritatile americane reusisera sa reconstruiasca in intregime o parte a Americii numind-o noul oras...Insa tinand cont de dimensiunile reduse locatia era un mister,cei bogati fiind prioritatea cei saraci incercand sa se comporte ca si cum totul ar fii in ordine.Doamna si domnul Smith erau din ce in ce mai slabiti si nu mai puteam profitadupa urma lor asa ca mi-am indreptat atentia catre familia Williams.Prima fiind femeia care era de o frumusete aspra.Arata de 35 chiar daca avea cu 10 mai putin insa privirea era inocenta ca a unei fetite de 15.Era blonda cu parul mereu aranjat strans la spate cu tenul impecabil insa imbatranit de griji si timp cu hainele mereu calcate si curate chiar daca aici nu o vedea nimeni.Era etalonul femeii perfecte tipul de femeie care ar fii trebuit sa ajung si eu daca nu ma urcam in acel tren in acel compartiment.Priveam in ochii mari si albastrii si puteam vedea ca nu era ceea ce isi dorise de la viata.Mereu faceam acest joc cand vedeam cate o persoana.Ce ar fii vrut sa devina?Cum a ajuns asa?Ce ar fii trebuit sa se intample?Nu puteam sa nu ma intreb ce s-a intamplat cu femeia cu privire adolescentina?Mai mult ca sigur a vrut sa devina artista,pictorita,stiam asta dupa vopseaua care se ascundea sum unghiile totusi curate.Sotul ei nu dorea sa o lase sa piarda timpul cu prostii si ii interzisese.Trebuia sa vada de educatia celor doua fete si baiatului de numai un an.Insa se refugia in jocuri de culori alaturi de cei trei micuti realizand opere uimitoare.Ma uitam in privirea ei si vedeam viitorul meu planificat de tata...stand la cheremul unui nesimtit doar pentru a-i face copii si a avea grija de ei.Ma facea bucuroasa ca am devenit ceea ce devenisem.
De fiecare data cand eu si Victoria plecam din camera de zii micuta Amerie cu ochii negrii se agita si se speria.Era diferita de ceilalti 3 copii...Nu ii placeau jocurile si ii speria constant,nu stiam niciodata ce e in mintea acestei copile.
"Micuta voastra are niste probleme de adaptare!"A constatat Victoria privind-o prin fereastra murdara ce ducea catre living.
"A noastra?!"Am reactionat eu.Cum putea cineva care avea toti neuronii la locul lor sa creada ca eu Stephan am putea avea un copil?Insa poate ca aceasta aparenta ne-ar putea da mai multa crdeibilitate,am gandit eu.
"E doar excesiv de timida.Chiar de asta vrem sa ajungem in oras pentru a merge la un psiholog.Amelie ne este foarte draga.Are numele mamei lui Stephan!"Nu aveam nici cea mai mica idee despre cum se numea mama lui.Dar am continuat sa umflu minciuna.
"Este frumos sa vad cum doi tineri se preocupa de copilul lor.Dar nu am vazut verighetele uite pe ale noastre scrie impreuna mereu!"Mi-a intins ea micutul cerculet din aur cu exact cat trebuie mai mica decat a sotului.Trebuia sa gasesc repede o minciuna plauzibila.
"Am fost nevoiti sa findem totul pentru tratamentul fetei."Femeia s-a uitat la mine cu compasiune materna si apoi a intrat in camera.
E u m-am asezat pe canapeaua pe care statea "familia mea"si l-am imbratisat pe Stephan pentru a pastra aparentele am gandit eu atunci insa in momentul cand el mi-a raspuns la imbratisare am simtit cum corpul meu leviteaza lin deasupra a tot.Simteam cum ii vad pe tosi din afara.
Amerie cu pielea alba si parul negru asemeni unui personaj depsre care fiecare copil aude la un moment dat a venit si m-a tras din imbratisarea lui sarind in bratele lui si pupandul pe obraji.Undeva intre plimbarea din padure si zilele petrecute aici fetita crease o pasiune infantila pentru el.Copila asta incepea sa ma enerveze din ce in ce mai mult.
Noaptea Stephan o punea in patul ei si dupa ce aceasta adormea venea in camera noastra unde dormea pe podea.Pe timpul noptii Amelie venea si ma impingea din pat tragandu-l in pat cu ea.
"Ok care este problema ta?"Am intebat eu in timp ce o imbracam intr-o rochita facuta de doamna Smith.Stateam in genunchi incheind fiecare nasture al panzei albaste.Ea se uita la mine fara nici o expresie.
In urmatoarea clipa tipa isteric si ma tragea de par ramanand cu cateva smocuri consistente intre pumnii micuti si albi.Ceva ca o forta invizibila m-a aruncar in partea cealalta a camerei.Copila tipa in continuare si am putut distinge o voce distorsionata spunand "Mills acerbus"...Am crezut ca mi-am pierdut mintile dar in momentul in care Stephan a intrat in camera copila era zgariata si plangea fals.
"Parca aveai un cod care spunea fara copii!"S-a uitat el la mine plin de dipret si a iesit cu copilul din camera.Orice ar fii acea creatura nu era un copil inocent care avea nevoie de ajutor nici in momentul in acre am gasit-o.Am stat acolo pe podea tot restul zilei incercand sa imi dau seama cea a spus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu